Rapidul începe să creadă cu adevărat că anul acesta poate cuceri titlul de campioană, dar realizează că pentru acest lucru are nevoie de un lot cu adevărat puternic. Întăririle din iarnă se anunță a fi de prima mână.
După ce, în repetate rânduri, antrenorul Rapidului, Nicolae Manea, a declarat că își dorește aducerea câtorva jucători în pauza de iarnă, oficialii giuleșteni nu au stat cu mâinile în sân și au căutat posibile soluții. Prima țintă este fostul mijlocaș stânga de la Olympique Marseille, Elliot Grandin, care acum este liber de contract și dispus să încerce o aventură în România. Liber din septembrie
Ajuns pe „Stade Velodrome” la începutului anului 2008 de la Caen, pentru 400.000 de euro, Elliot Grandin nu a reușit să se impună la formația antrenată atunci de belgianul Erik Gerets și, după doar un an, în care nu și-a respectat statutul de mare speranță, a fost împrumutat în prima ligă franceză, la Grenoble. Nici acolo nu a reușit să impresioneze în cele opt apariții, determinându-l pe Didier Deschamps să nu-l rețină pentru sezonul 2009-2010. Realizând faptul că nu va intra nici în acest sezon în planurile fostului antrenor al naționalei Hexagonului, Grandin și-a încercat norocul în Premier League, dar, după o săptămână de probe la Stoke City, s-a întors în Franța, unde, de comun acord cu oficialii marseillezi, și-a reziliat contractul scadent în iunie 2011.
Venirea mijlocașului de 22 de ani în Giulești ar putea să îl scoată pe Cesinha din planurile alb-vișiniilor. Contractul brazilianului expiră la vară, el putând să semneze din iarnă cu orice echipă.
22 de meciuri a jucat Elliot Grandin pentru Olympique Marseille, marcând de trei ori. Grandin este și internațional de tineret
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER